Jalon/Țintă:

Numar secvențial:
466
Termen:
2023 T2
Stadiu implementare:
În întârziere
Unitate Măsură:
Număr
Referință:
750
Obiectiv:
1750
Descriere:
Alte 1 000 de unități de învățământ vor primi granturi pentru sprijinirea elevilor în vederea asigurării tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior, pe baza a 5 indicatori definiți în Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație. Toți indicatorii sunt calculați pe baza unei ponderi care analizează cantitatea, adică numărul de elevi și de cadre didactice, sau calitatea, adică notele obținute la evaluarea națională.
Pe baza indicelui de vulnerabilitate privind părăsirea timpurie a școlii, s-au clasificat școlile MATE în trei categorii, în funcție de prioritatea intervenției: ridicată, medie și scăzută. Unitățile de învățământ cu prioritate ridicată, care necesită o intervenție imediată, sunt considerate a fi cele care primesc un punctaj total cuprins între 3,5 și 5 și care prezintă mai multe elemente de vulnerabilitate, cum ar fi un număr ridicat de cadre didactice suplinitoare, o rată ridicată a abandonului școlar, o rată scăzută de participare și rezultate slabe la evaluarea națională. Acestor școli li se va acorda prioritate pentru finanțare.
Activitățile eligibile includ:
– activități pedagogice și de sprijin;
– activități extracurriculare;
– lucrări minore și achiziționarea de bunuri;
– subvenții pentru elevii din grupuri vulnerabile de asigurare a tranziției din învățământul secundar inferior către învățământul secundar superior pentru finalizarea învățământului obligatoriu;
– parteneriate cu ONG­uri pentru activități de sprijin și/sau extracurriculare
Școlile vor deveni responsabile pentru rezultatele elevilor și pentru actualizări periodice cu privire la progresele înregistrate, prin transferarea informațiilor respective în sistemul MATE de colectare a datelor.
Responsabil:
Ministerul Educației