Măsură

Nume:
I4. Sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar
ID:
C15 – I4
Componenta:
Educație
Pilon:
Copii, tineri, educație și competențe
Buget:
500 milioane euro

Jaloane/Ținte

Numar secvențial:
464
Termen:
2021 T4
Jaloane:
Publicarea cererii de propuneri
Ținte:
Unitate Măsură:
Referință:
Obiectiv:
Descriere:
Cerere de propuneri pentru atribuirea de granturi în favoarea unităților de învățământ pentru sprijinirea elevilor în vederea asigurării tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior, pe baza a 5 indicatori definiți în Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație. Toți indicatorii sunt calculați pe baza unei ponderi care analizează cantitatea, adică numărul de elevi și de cadre didactice, sau calitatea, adică notele obținute la evaluarea națională. Pe baza indicelui de vulnerabilitate privind părăsirea timpurie a școlii, s-au clasificat școlile MATE în trei categorii, în funcție de prioritatea intervenției: ridicată, medie și scăzută. Unitățile de învățământ cu prioritate ridicată, care necesită o intervenție imediată, sunt considerate a fi cele care primesc un punctaj total cuprins între 3,5 și 5 și care prezintă mai multe elemente de vulnerabilitate, cum ar fi un număr ridicat de cadre didactice suplinitoare, o rată ridicată a abandonului școlar, o rată scăzută de participare și rezultate slabe la evaluarea națională. Acestor școli li se va acorda prioritate pentru finanțare. Activitățile eligibile includ: – activități pedagogice și de sprijin; – activități extracurriculare; – lucrări minore și achiziționarea de bunuri; – subvenții pentru elevii din grupuri vulnerabile de asigurare a tranziției din învățământul secundar inferior către învățământul secundar superior pentru finalizarea învățământului obligatoriu; – parteneriate cu ONG­uri pentru activități de sprijin și/sau extracurriculare Școlile vor deveni responsabile pentru rezultatele elevilor și pentru actualizări periodice cu privire la progresele înregistrate, prin transferarea informațiilor respective în sistemul MATE de colectare a datelor.
Observații:
PNRR are o sumă enormă pentru educație (3,6 miliarde euro), decizie de alocare pe care am luat-o beneficiind de sprijinul Președinției României (protecția ”prezidențială” pentru domeniul educației a contat în negocierile pe bugete, o spunem ca participanți direcți). Din acești 3,6 miliarde, principalele direcții de finanțare sunt: digitalizarea, investiții în infrastructura școlară, învățământul vocațional și combaterea abandonului școlar. Ca și în alte domenii, PNRR în Educație este o sinteză între construirea viitorului (digital, infrastructură verde) și repararea unor probleme istorice (situația dezastruoasă a învățământului vocațional și masa enormă de copii care nu ajung la școală sau o abandonează). Azi vom vorbi mai pe larg despre investițiile în abandon școlar, pentru că în 31 decembrie au fost două jaloane legate de temă. Aceste investiții merg în două direcții: a) o linie de finanțare pentru școli din zone vulnerabile, practic granturi pentru a ține copiii la școalăb) linie de finanțare pentru burse date copiiilor în pericol de abandon la trecerea de la gimnaziu la liceu (aici este un prag unde mulți copii din rural care nu au liceu aproape se lasă de școală – le oferim din PNRR burse – punte pentru a acoperi cheltuieli de mers la liceu. Ambele jaloane (462 și 464) se referă la punctul a. Au fost îndeplinite în ultimul moment, ținând în tensiune întreaga comunitate școlară, elevi, părinți, profesori, profesioniști din educație sau din lumea academică, mai ales că de aceste jaloane depinde finanțarea de măsuri concrete, la nivel de școală. În ședința din 30 decembrie 2021, Guvernul a adoptat atât Hotărârea de Guvern privind realizarea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAȘ) (Jalon 462) precum și Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) (Jalon 464). Cele două jaloane sunt interdependente.MATE reglementează modalitatea de selecție a cererilor de propuneri pentru atribuirea de granturi unităților de învățământ. Practic, ce școli vor primi aceste granturi. MATE este construit pe baza a 5 indicatori:1. Ponderea profesorilor suplinitori2. Ratele de absolvire3. Procentul de elevi repetenți și în situație de abandon școlar4. Rezultatele învățării5. Decalajul rural – urban.Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație a fost realizat în cadrul a două proiecte pilot finanțate de Comisia Europeană și implementate de minister cu sprijinul Băncii Mondiale. Sistemul este construit pe elemente esențiale pentru identificarea elevilor în risc de abandon sau părăsire timpurie. Cu toate acestea însă, MATE este un mecanism tânăr, insuficient testat. El a fost aplicat pe 11 școli, pe o perioadă de mai puțin doi ani. Ca urmare, există încă riscul ca MATE să nu fie întru totul ajustat și capabil a identifica cele mai expuse școli și elevii în cel mai mare risc de abandon sau părăsire timpurie a școlii.Pentru diminuarea acestui risc, recomandarea noastră este ca aplicarea MATE să fie în complementaritate cu indicele de risc socio-educațional (IRSE). În 2016, echipa aceasta a lansat la Ministerul Fondurilor Europene programul ”Școală pentru toți”, un program masiv (și de succes) de a ține copiii săraci la școală. Atunci am avut problema absenței complete a unui mecanism de identificare a școlilor vulnerabile. IRSE a fost dezvoltat voluntar de către ONG-ul Human Catalyst și a fost prima metodologie folosită de statul român pentru a aloca resurse acolo unde este cea mai mare nevoie. Sistemul a fost deja utilizat la scară largă, în aproximativ 200 de școli beneficiare în două apeluri POCU: „Școala pentru Toți” și „Profesori Motivați”. Rezultatele ierarhizării unităților de învățământ pe baza IRSE efectuate de către Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Educației Naționale au fost aplicate ca bază de la care s-a stabilit algoritmul de alocare a punctajului suplimentar rezultat din valoarea IRSE a fiecărei școli. Ca urmare, o analiză atentă a impactului celor două apeluri și încorporarea rezultatelor aplicării IRSE pe o perioadă de minim 4 ani pot oferi răspunsuri valoroase în demersul de eficientizare a MATE, atât în ceea ce privește organizarea apelurilor de selecție a școlilor cât și în dezvoltarea unor ghiduri ale solicitanților simple, clare, care să poată fi ușor de parcurs și utilizat de către școlile potențial beneficiare.Altfel spus, în cadrul PNRR, prin MATE, ministerul Educației nu trebuie să inventeze apa caldă ci trebuie să folosească resursele și expertiza singurului proiect similar anterior, programul ”Școala pentru Toți” lansat în 2016 de Ministrul Fondurilor Europene. Nu în ultimul rând, pentru dezvoltarea unor astfel de ghiduri pentru școlile solicitante este recomandată o consultare publică largă în special cu școli beneficiare de granturi în cele două apeluri menționate anterior. Cele două sisteme, MATE și IRSE, sunt complementare și se pot potența reciproc cu scopul de a obține cea mai bună decizie de selectare a școlilor și elevilor în nevoie.Deși părăsirea timpurie a școlii a fost pe o pantă descendentă până în 2019 (s-a redus de la 19,1% în 2015 15,3% în 2019 – sursa Eurostat), a crescut ușor la 15,6% în anul 2020 ca urmare a dificultăților pe care școala românească le-a întâmpinat în pandemia cauzată de COVID 19. Această situație trebuie să țină decidenții politici în alertă, astfel încât aceștia să aibă în vedere ajustarea oricăror instrumente utilizate în combaterea părăsirii timpurii a școlii și abandonului școlar la noile realități impuse de pandemie.
Stare:
Îndeplinit
Achiziții:
Beneficiar:
Responsabil:
Ministerul Educației
Numar secvențial:
465
Termen:
2022 T1
Jaloane:
Ținte:
Unitate Măsură:
Număr
Referință:
0
Obiectiv:
750
Descriere:
750 de unități de învățământ vor primi granturi pentru sprijinirea elevilor în vederea asigurării tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior, pe baza a 5 indicatori definiți în Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație. Toți indicatorii sunt calculați pe baza unei ponderi care analizează cantitatea, adică numărul de elevi și de cadre didactice, sau calitatea, adică notele obținute la evaluarea națională. Pe baza indicelui de vulnerabilitate privind părăsirea timpurie a școlii, s-au clasificat școlile MATE în trei categorii, în funcție de prioritatea intervenției: ridicată, medie și scăzută. Unitățile de învățământ cu prioritate ridicată, care necesită o intervenție imediată, sunt considerate a fi cele care primesc un punctaj total cuprins între 3,5 și 5 și care prezintă mai multe elemente de vulnerabilitate, cum ar fi un număr ridicat de cadre didactice suplinitoare, o rată ridicată a abandonului școlar, o rată scăzută de participare și rezultate slabe la evaluarea națională. Acestor școli li se va acorda prioritate pentru finanțare. Activitățile eligibile includ: – activități pedagogice și de sprijin; – activități extracurriculare; – lucrări minore și achiziționarea de bunuri; – subvenții pentru elevii din grupuri vulnerabile de asigurare a tranziției din învățământul secundar inferior către învățământul secundar superior pentru finalizarea învățământului obligatoriu; – parteneriate cu ONG-uri pentru activități de sprijin și/sau extracurriculare Școlile vor deveni responsabile pentru rezultatele elevilor și pentru actualizări periodice cu privire la progresele înregistrate, prin transferarea informațiilor respective în sistemul MATE de colectare a datelor.
Observații:
Jalonul nu este îndeplinit în conformitate cu prevederile stricte din textul PNRR, dar acest lucru rămâne la interpretarea Comisiei. Jalonul prevedea ca 750 de școli să fi primit granturile, Ministerul Educației consideră că a îndeplinit jalonul prin selectarea unităților de învățământ beneficiare. O diferență de interpretare care va fi rezolvată însă dacă banii vor ajunge la școli până la momentul următoarei cereri oficiale de plată. Considerăm în aceste condiții jalonul închis.

Ministerul Educației a decis să acorde finanțare pentru 1391 de unități de învățământ (1114 din mediul rural și 277 din mediul urban), față de cele 750 propuse ca indicator de implementare pentru acest jalon. Există și un al doilea apel (jalonul 466) prin care se vor acorda granturi pe această măsură, în T2 2023, prin care se prevede finanțarea a altor 1.000 de unități de învățământ.
Stare:
Îndeplinit
Achiziții:
Beneficiar:
Responsabil:
Ministerul Educației
Numar secvențial:
466
Termen:
2023 T2
Jaloane:
Ținte:
Unitate Măsură:
Număr
Referință:
750
Obiectiv:
1750
Descriere:
Alte 1 000 de unități de învățământ vor primi granturi pentru sprijinirea elevilor în vederea asigurării tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior, pe baza a 5 indicatori definiți în Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație. Toți indicatorii sunt calculați pe baza unei ponderi care analizează cantitatea, adică numărul de elevi și de cadre didactice, sau calitatea, adică notele obținute la evaluarea națională. Pe baza indicelui de vulnerabilitate privind părăsirea timpurie a școlii, s-au clasificat școlile MATE în trei categorii, în funcție de prioritatea intervenției: ridicată, medie și scăzută. Unitățile de învățământ cu prioritate ridicată, care necesită o intervenție imediată, sunt considerate a fi cele care primesc un punctaj total cuprins între 3,5 și 5 și care prezintă mai multe elemente de vulnerabilitate, cum ar fi un număr ridicat de cadre didactice suplinitoare, o rată ridicată a abandonului școlar, o rată scăzută de participare și rezultate slabe la evaluarea națională. Acestor școli li se va acorda prioritate pentru finanțare. Activitățile eligibile includ: – activități pedagogice și de sprijin; – activități extracurriculare; – lucrări minore și achiziționarea de bunuri; – subvenții pentru elevii din grupuri vulnerabile de asigurare a tranziției din învățământul secundar inferior către învățământul secundar superior pentru finalizarea învățământului obligatoriu; – parteneriate cu ONG­uri pentru activități de sprijin și/sau extracurriculare Școlile vor deveni responsabile pentru rezultatele elevilor și pentru actualizări periodice cu privire la progresele înregistrate, prin transferarea informațiilor respective în sistemul MATE de colectare a datelor.
Observații:
Stare:
În întârziere
Achiziții:
Beneficiar:
Responsabil:
Ministerul Educației
Numar secvențial:
467
Termen:
2023 T4
Jaloane:
Ținte:
Unitate Măsură:
Număr
Referință:
0
Obiectiv:
2500
Descriere:
2 500 de unități de învățământ incluse în programul privind prevenirea abandonului școlar vor fi complet digitalizate prin achiziționarea echipamentelor necesare (tablete, imprimante, routere).
Observații:
Stare:
În derulare/implementare
Achiziții:
Beneficiar:
Responsabil:
Ministerul Educației
Numar secvențial:
468
Termen:
2026 T2
Jaloane:
Ținte:
Unitate Măsură:
Număr
Referință:
2500
Obiectiv:
1875
Descriere:
Numărul școlilor cu risc ridicat de abandon școlar se va reduce cu 625. Indicele de vulnerabilitate se utilizează pentru a confirma o reducere de 25 % a cohortei de intervenție cu prioritate ridicată, cu o valoare de referință în Q2 2022, chiar înainte de alocarea lotului 1 al granturilor.
Observații:
Stare:
În derulare/implementare
Achiziții:
Beneficiar:
Responsabil:
Ministerul Educației