Guvernul PSD PNL nu respectă
Căutare rapidă în țintele și jaloanele din PNRR
Buletin de Sănătate PNRR nr.4/2022
Planul de țară nu e coordonat de nimeni, deci se împușcă singur în picior
Ne puteți urmări și pe
#MonitorPNRR
Planul Național de Redresare și Reziliență nu este al unui guvern. Este al cetățenilor. Acesta a fost principiul cu care Uniunea Europeană a creat Mecanismul de Redresare și Reziliență, un instrument gândit, negociat, redactat pentru a combate efectele pandemiei asupra noastră, a tuturor. O modalitate prin care toate țările europene să demonstreze că o sumă istorică va avea un impact real pentru cetățeni și că 672,5 miliarde de euro nu vor fi împărțiți în mod discreționar.
PNRR este planul nostru de țară, este o șansă istorică pentru repararea României și plasarea ei între statele moderne ale Europei. Este singurul proiect românesc de reforme și investiții real, existent, fezabil: conține un calendar, ținte, indicatori, buget detaliat, grafic de derulare. Toate create în dialog cu experții tehnici ai Comisiei Europene și aprobate de către Comisia Europeană cu calificative foarte bune.
#MonitorPNRR
Planul Național de Redresare și Reziliență nu este al unui guvern. Este al cetățenilor. Acesta a fost principiul cu care Uniunea Europeană a creat Mecanismul de Redresare și Reziliență, un instrument gândit, negociat, redactat pentru a combate efectele pandemiei asupra noastră, a tuturor.
PNRR este planul nostru de țară, este o șansă istorică pentru repararea României și plasarea ei între statele moderne ale Europei.
Timp rămas pentru implementarea PNRR
Timp rămas pentru implementarea PNRR
BugetulPNRR
Alocare PNRR
euro
Sume încasate
euro
Alocare Buget Componente
BugetulPNRR
Alocare PNRR
euro
Sume încasate
euro
Alocare Buget Componente
Ponderea fondurilor din PNRR
care contribuie la pilonii
politicii Mecanismului de Redresare și Reziliență
Conform metodologiei Comisiei Europene elaborată în Scoreboardul care monitorizează PNRR-urile la nivel european, se consideră că fiecare măsură contribuie la cel puțin doi din cei șase piloni politici, demonstrând astfel un grad ridicat de coordonare între cei 6 piloni. Prin urmare, contribuția totală la toți cei 6 piloni afișați în acest grafic se ridică la 200% din fondurile alocate României.
ReformeleșiInvestițiile
ReformeleșiInvestițiile
Reforme de îndeplinit
Reforme îndeplinite
Investiții de finalizat
Investiții finalizate
Următoarele Ținte și Jaloane de atins (T1 2022)
MonitorPNRR>Tablou de bord
MonitorPNRR>Tablou de bord
Listă componente PNRR
Componentă | Pilon |
---|---|
Tranziția spre o economie verde | |
Tranziția spre o economie verde | |
Tranziția spre o economie verde | |
Tranziția spre o economie verde | |
Tranziția spre o economie verde | |
Tranziția spre o economie verde | |
Transformarea digitală | |
Creșterea economică inteligentă, sustenabilă și incluzivă | |
Creșterea economică inteligentă, sustenabilă și incluzivă | |
Coeziunea socială și teritorială | |
Coeziunea socială și teritorială | |
Sănătate și reziliență instituțională | |
Sănătate și reziliență instituțională | |
Sănătate și reziliență instituțională | |
Copii, tineri, educație și competențe |
ComponentePNRR
ComponentePNRR
Componenta 1. Managementul apei
Buget (miliarde euro)
Obiectiv: Asigurarea sustenabilă a apei pentru un viitor sigur al populației, mediului și economiei.
Componenta 2. Păduri și protecția biodiversității
Buget (miliarde euro)
Obiectiv: Armonizarea practicilor de management forestier cu cele privind conservarea biodiversității și protejarea mediului în contextul generat de Pactul Verde European și asigurarea tranziției către o Europă neutră din punct de vedere climatic prin crearea de noi suprafețe acoperite cu păduri și refacerea habitatelor degradate.
Componenta 3. Managementul deșeurilor
Buget (miliarde euro)
Obiectiv: Accelerarea procesului de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor în România cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile și tranziției la economia circulară.
Componenta 4. Transport sustenabil
Buget (miliarde euro)
Obiectivul acestei componente este de a spori sustenabilitatea sectorului transporturilor din România prin sprijinirea tranziției verzi și digitale a sectorului, respectiv de a dezvolta o infrastructură de transport durabilă și ecologică, cu standarde de siguranță adecvate, care să contribuie la finalizarea rețelelor transeuropene de transport (TEN-T) și la descongestionarea nodurilor urbane, stimulând în același timp tranziția către un transport sustenabil la nivel național, fiind vizate acțiuni orientate către dezvoltarea de măsuri „environmental friendly” pe noile sectoare de transport de mare viteză, asigurarea elementelor de protecție a mediului, precum și a sistemelor inteligente de transport (ITS) și a măsurilor de siguranță rutieră.
Componenta 5. Valul Renovării
Buget (miliarde euro)
Obiectiv general: Tranziția către un fond construit rezilient și verde. Prin intermediul componentei C5 – Valul Renovării se va urmări îmbunătățirea fondului construit printr-o abordare integrată a eficienței energetice, a consolidării seismice, a reducerii riscului la incendiu și a tranziției către clădiri verzi și inteligente, conferind respectul cuvenit pentru estetică și calitatea arhitecturală a acestuia, dezvoltarea unor mecanisme adecvate de monitorizare a performanțelor fondului construit și asigurarea capacității tehnice pentru implementarea investițiilor.
Componenta 6. Energie
Buget (miliarde euro)
Obiectiv: Obiectivul componentei este de a aborda principalele provocări ale sectorului energetic din România în ceea ce privește decarbonizarea și poluarea aerului, respectiv asigurarea tranziției verzi și a digitalizării sectorului energetic prin promovarea producției de energie electrică din surse regenerabile, a eficienței energetice și a tehnologiilor viitorului.
Componenta 7. Transformare digitală
Buget (miliarde euro)
Obiectivul O infrastructură digitală coerentă și integrată la nivelul administrației publice din România care să ofere servicii digitale de înaltă calitate atât cetățenilor, cât și companiilor. Prin realizarea acestui obiectiv sunt create condițiile pentru adoptarea tehnologiilor digitale în toate sectoarele și domeniile de activitate ale instituțiilor statului și pentru creșterea numărului de cetățeni și companii care vor putea beneficia și fructifica oportunitățile oferite de digitalizare. Implementarea pe scară largă a soluțiilor digitale va contribui, la creșterea gradului de transparentizare a activității autorităților statului și la reducerea barierelor birocratice, contribuind, de asemenea, la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Componenta 8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii
Buget (miliarde euro)
Obiectivul Reforma administrației fiscale și revizuirea cadrului fiscal pentru consolidarea sistemului fiscal și pentru creșterea veniturilor colectate de administrația fiscală cu cel puțin 3 puncte procentuale din PIB (2,5 procente din reforma administrației fiscale și 0,5 procente din revizuirea cadrului fiscal) și reducerea decalajului de TVA cu cel puțin 5 puncte procentuale, ambele comparativ cu 2019.
Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare
Buget (miliarde euro)
Obiectivul principal Crearea unui mediu sustenabil, predictiv și simplificat pentru derularea activității mediului de afaceri, creșterea accesului la finanțare, prin dezvoltarea de instrumente adaptate nevoilor întreprinderilor, cu accent inclusiv pe contribuția la schimbările climatice și tranziția digitală, creșterea capacității de inovare a sistemului CDI pentru crearea de sinergii cercetare–mediu de afaceri, precum și dezvoltarea premiselor necesare pentru reformarea sustenabilă a companiilor de stat.
Componenta 10. Fondul local
Buget (miliarde euro)
Obiectivele principale 1. Asigurarea cadrului necesar pentru dezvoltarea durabilă a localităților din România prin investiții în infrastructura locală care vor susține reziliența și tranziția verde a zonelor urbane și rurale, precum și reducerea disparităților teritoriale la nivel regional, intra-regional și intra-județean. 2. Asigurarea cadrului pentru reformarea și digitalizarea instrumentelor de planificare teritorială și urbană la nivelul autorităților publice locale.
Componenta 11. Turism și cultură
Buget (miliarde euro)
Obiectivul principal Creșterea coeziunii sociale, economice și teritoriale și crearea de noi locuri de muncă în special în mediul rural, respectiv: (1) promovarea transformării socio-economice durabile în zonele rurale și defavorizate prin dezvoltarea unei rețele de Organizații Regionale de Management al Destinațiilor și sprijinirea investițiilor locale în turism; (2) sprijinirea mobilității durabile prin crearea unei rețele naționale Velo, inclusiv rute Eurovelo și (3) reducerea decalajului de acces la cultură între zonele rurale și cele urbane mari.
Componenta 12. Sănătate
Buget (miliarde euro)
Obiectiv Consolidarea rezilienței sistemului de sănătate din România prin creșterea nivelului de acces, siguranță, calitate și funcționalitate a serviciilor medicale și a infrastructurii sanitare
Componenta 13. Reforme sociale
Buget (miliarde euro)
Obiectivul principal
Componenta 14. Buna guvernanță
Buget (miliarde euro)
Obiectivul principal Prin intermediul unui set de reforme și investiții pe scară largă, obiectivul național este de a îmbunătăți guvernanța în condițiile unui sistem de luare a deciziei previzibil, fundamentat și participativ, de a asigura furnizarea de servicii publice de calitate, de către un corp de funcționari publici profesioniști și bine pregătiți, care să răspundă adecvat provocărilor, nevoilor și așteptărilor cetățenilor și mediului de afaceri. Astfel se va consolida reziliența și capacitatea de adaptare la tranziția verde și digitală.
Componenta 15. Educație
Buget (miliarde euro)
Obiectivul principal Creșterea capacității de reziliență a sistemului educațional prin modernizarea infrastructurii educaționale și a dotării aferente, în corelare cu nevoile prezente și viitoare ale pieței forței de muncă, în vederea asigurării participării la un proces educațional de calitate, modern și incluziv.
Proiect realizat cu sprijinul grupului Renew Europe din Parlamentul European.